Kevin Boli, primele declarații după transferul la CFR. De ce a ajuns la echipa lui Dan Petrescu și nu la FCSB.

Kevin Boli, primele declarații după transferul la CFR. De ce a ajuns la echipa lui Dan Petrescu și nu la FCSB.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Kevin Boli spune că oferta clujenilor l-a mulțumit și pe el și pe Hagi și de aceea n-a mai ajuns la FCSB.
  • Fundașul speră să ajungă cu CFR în grupele Champions League, acolo unde nu a reușit să ajungă în tricoul Viitorului.
  • Apărătorul francez așteaptă derby-ul cu Benzar, Nedelcu și Coman, foștii colegi de la Viitorul.

Jucătorul pe care Gigi Becali l-a așteptat toată vara la FCSB a ajuns până la urmă la Cluj și va juca pentru CFR. Kevin Boli explică de ce a ales să joace pentru formația lui Dan Petrescu. „Pentru mine este un pas bun, sunt sigur de asta și sunt încrezător și de aceea am fost de acord să fiu aici. CFR este un club foarte bun, cu ambiții mari, jucători foarte buni, un antrenor foarte bun așa că am decis să vin aici. Este o oportunitate bună pentru mine și cred că este cea mai bună decizie. Dan Petrescu a fost un fundaș foarte bun și cred că am foarte multe de învățat de la el. Am auzit că este un antrenor foarte bun și sunt foarte încântat să joc la această echipă”, a spus Boli, care este convins că nu-i va fi ușor să prindă primul „11” într-o concurență cu Vinicius, Andrei Mureșan sau Luchin: „Nu va fi ușor să fiu titular, sunt mulți jucători buni, dar de asta ne place fotbalul. Trebuie să luptăm pentru locul nostru și doar așa poți să fi mai bun”.

„A fost decizia mea și a clubului. Nu mai vorbim despre Steaua

Kevin Boli a lăsat să se înțeleagă faptul că oferta CFR-ului a fost mai bună decât cea făcută de FCSB, în primul rând în privința sumei de transfer. 400.000 de euro plus fundașul Horj a fost prețul plătit de CFR pentru serviciile francezului. „Nu este vorba despre un accept sau un refuz. E mult mai diferit. Acum sunt la CFR și nu trebuie să vorbim de Steaua. A fost și decizia mea și decizia clubului. CFR a făcut o ofertă, eu am discutat cu clubul și am fost de acord. Sunt aici și cred că este bine pentru toată lumea”, povestește fundașul care a mai jucat pentru Sedan și Mouscron, înainte să ajungă în România, la Viitorul.

„Va fi o bătălie interesantă la titlu”

Apărătorul de 26 de ani este pregătit să lupte pentru un nou titlu în Liga I, cu Benzar, Nedelcu sau Coman, foștii colegi plecați la FCSB. „Le urez baftă cu Steaua și vom vedea ce va fi când vor juca împotriva noastră. Este foarte devreme să spunem cine va câștiga campionatul, dar avem multe echipe bune și va fi o bătălie interesantă”

„Fără Hagi nu eram aici”

Boli spune că Gică Hagi a fost esențial în cariera sa. „Mi-a urat succes în noua mea provocare și trebuie să-i mulțumesc lui Hagi pentru că fără el nu aș fi fost aici, asta e sigur”, spune francezul care speră ca anul viitor să reușească cu CFR ce nu a reușit cu Viitorul, să intre în Champions League. „Sperăm ca la anul să jucăm în grupele Champions League. Va fi greu, dar sperăm”, a spus Boli.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×